Birouri INSTGAT
Timișoara / 2006 / 200.000 EUR / S.C. Instgat S.R.L
Proiectul a fost demarat din dorinţa beneficiarul de a-şi extinde activitatea (firma este specializată în realizarea instalaţiilor de gaz, sanitare, termice). Amplasamentul propus se află lângă parcela pe care funcţiona la data respectivă firma (într-o construcţie tip hală). Clădirea nou propusă a preluat total partea administrativă şi o parte din depozitările necesare.
Funcţional, structural şi vizual clădirea a fost împărţită în două corpuri articulate de corpul scării:
– partea de depozitare în regim parter, pe o structură metalică uşoară şi închideri din panouri sendvich
– partea administrativă în regim P+2 are o structură din cadre din beton armat şi închideri din zidărie. Pentru corpul administrativ s-au proiectat faţade ventilate din plăci compozite din aluminiu în culorile reprezentative ale firmei: gri şi roşu.